Am doar 18 ani

Scrisul. Acţiunea de lăsa creativitatea să toarne forma literei şi de a lăsa litera să capete un sens. O eliberare a spaţiului interior şi o ocupare a celui exterior. Gânduri, în formatul cernelei sau al megabiţilor, care îşi găsesc memoria externă ideală care să le suporte.

Nu îmi amintesc multe din copilăria mea. Asta se datorează în mare parte faptului că nu am păstrat nimic din vremea aceea – în afară de oglinda din holul casei, care le-a văzut pe toate. Pot spune că sunt o persoană care uită destul de uşor şi nu din cauza faptului că nu m-ar duce capul, ci din simpla nevoie de a-mi menţine spaţiul de gândire. 

Am fost dintotdeauna avidă pentru spaţiu – mult prea necesar pentru a mă desfăşura din toate punctele de vedere. De aceea nu ţin minte întâmplări din trecut, secrete sau zile de naştere, deşi mi se mărturisesc multe astfel de detalii.

S-a întâmplat să scriu într-o vară, acum doi ani. Nu îmi amintesc ce zi era, însă pot recepta cu uşurinţă emoţia pe care am avut-o în momentul în care am dat buzna în cameră şi am început să scriu. Era furie. Era, de asemenea, şi dezamăgire, şi tristeţe, şi neputinţă. Mă certasem cu tata. În mintea mea, cuvintele căpătaseră o dimensiune mult mai îngreunătoare decât nişte simple insulte aduse la adresa unei greşeli. Aceea a fost seara în care mi-am creat şi blogul, 9seara. 

Rimele mele nu erau răsunătoare, iar ritmul era relativ simpluţ, neieşit din comun. Situaţiile expuse erau mult prea subiective, şi totuşi am decis că poate undeva, cineva ar putea simţi acelaşi lucru. „Poate cineva se află într-o stare asemănătoare şi se confruntă cu stima de sine.” Am decis să continui.

Pentru mine, scrisul a devenit o cale de eliberare; de aceea îmi propun să consemnez emoţiile şi trăirile din fiecare zi. 

A-mi scrie memoriile înseamnă a-mi pune în cuvinte nişte gânduri care stau încuiate în acel spaţiu închis, mintea mea – plină de cotloane şi cămăruţe care stochează chiar şi cele mai infime, trecătoare gânduri ale unei persoane. Lăsând ca prin mână să curgă acele gânduri înfrânate este ca şi cum aș aerisi o locuinţă îmbâcsită de emoţii negative. 

Atunci când se aprinde lumina, întunericul dispare. De aceea, mă străduiesc să scot din mine până şi cele mai urâte gânduri sau intenţii – pentru a le elimina din minte. 

Personal, pe termen scurt, am descoperit că scrisul îmi îmbunătăţeşte starea psihică, deoarece așa îmi ofer oportunitatea de a afla ce îmi circulă prin minte, iar în acest fel pot face ordine în tot haosul care se creează periodic. Moralul meu creşte, iar mintea îmi este cuprinsă de relaxare. Spaţiul eliberat este acum disponibil – pot crea, pot gândi şi pot visa liber. 

Pe termen lung, scrisul mi-a îmbunătățit stilul propriu şi mi-a deschis treptat curiozitatea către folosirea unor termeni noi şi mult mai sugestivi. M-a ajutat, de asemenea, la întărirea memoriei şi la structurarea datelor din minte. Fără a mă forţa, devin mai liberă în gândire, mai calmă şi mai deschisă posibilităţilor prin explorarea propriilor teritorii.

Îmi permit să vorbesc despre aşa ceva, deoarece am simţit liniştea pe care scrisul mi-o aduce, chiar şi în cele mai copleşitoare stări.

Cel mai simplu şi mai eficient exerciţiu de scris este de scriere liberă. Tehnica este des folosită şi gestionată de autorii literaturii contemporane. De asemenea, a fost iniţiată de moderni precum Virginia Woolf şi James Joyce, care nu se mai obosesc să folosească semne de punctuaţie sau majuscule. Întregul stil este definit de curgerea liberă a gândului care este transpus fără ezitare pe hârtie, tocmai dintr-un impuls al sincerităţii. 

Acest stil nemijlocit poate începe de la descrierea împrejurărilor şi se poate sfârşi cu o meditaţie asupra scopului personal. Poate fi plin de furie, de disperare sau doar relaxant, împăciuitor. Poate dura trei ore sau trei minute – oricum, în momentul în care îmi dau drumul, este foarte improbabil să mă opresc până nu duc la bun sfârşit şirul gândului. Este vorba despre libertate. Nu este nevoie de corectitudine gramaticală sau sintactică, nu este nevoie nici de coerenţă în idei! Este doar vorba despre expresia, eliberarea şi curăţarea spaţiului în care trăiesc – un ritual personal.

Asemănător unei curăţenii de primăvară, eu cred că igiena mentală asigură o uşurare a sarcinilor şi însuşirilor pe care toţi obişnuim să le ducem în spate, indiferent de vârstă, gen sau temperament. Dacă simt că nu pot să respir, eu îmi permit să iau o gură de aer – scriu despre asta, despre mine.

Aşa am căpătat mai multă încredere în mine. Prin punerea în ordine a propriilor idei, am putut gândi mai clar şi am putut crea cu mai multă uşurinţă. Singurul imbold de care am descoperit că am nevoie este acordul de a petrece timp în deplina mea intimitate şi de a conştientiza că, până la urmă, acei monştri interiori sunt doar umbre pe care pot îmblânzi odată ce mă deschid cu dragoste către mine însămi.

Articol scris de Daria