Că tot e vară și vremea de afară este mai confuzantă decât teoria aerodinamicii navelor spațiale, am să fac o analogie.
Mă uit pe prognoza meteo în fiecare dimineață în care ies în parc cu prietenii mei ca să mă uit dacă mă îmbrac mai gros sau mai subțire, dacă îmi iau umbrela cu bulinuțe sau dacă nu mai trebuie să o car și pe ea cu mine pentru că n-ar avea rost.
24 de grade (chiar dacă mereu se simte ca și cum ar fi 42, de fapt), iar la anumite ore nori pe cer. Doar nori, cu șanse infime de ploaie.
De fiecare dată îmi spun în mintea mea că e ok, serviciile umbrelei nu sunt neapărat solicitate, așa că sfârșesc de fiecare dată ieșind pe ușă echipată cu borseta mea mică și ușoară și nelipsita mască de pandemie.
Nu știu de câte ori vi s-a întâmplat vouă să va fie lumea mai dragă și fix atunci să se întunece totul în jurul vostru, să auziți un gong din ceruri și într-un final să fiți atacați de artileria grea a norilor, voi fiind într-un deficit de haine sau umbrele care să vă apere. Mie de fiecare dată. Și nu mă învăț niciodată să iau acea umbrelă care poate fi și salvatoare în momentele critice, dar și o povară pentru celelalte.
Dar trecând peste aceste clipe scurte dar intense de ploaie, sunt de fiecare dată lăsată cu ochii în soare (la propriu). Așa cum spune și Andra în piesa ei, “După rău vine bine (după rău vine bine-eee)”, după fiecare ploaie torențială de vară, care îmi udă toată ființa până în măduva spinării, printre norii care se risipeau apare un curcubeu.
Și voi fi sinceră cu voi, poate citind despre asta nu pare cine știe ce, dar să te uiți la un curcubeu după ce ai fost atacată din dreapta și din stânga de cantități imense apă, asta după ce te prăjea soarele ca un pui la rotisor, este pur si simplu divin…
Din moment ce la început v-am promis o analogie, este timpul să mă țin de cuvânt. Imaginați-vă că ploaia este școala pe timpul pandemiei cu covid-19. Lecții care nu se mai termină, care parcă nu au niciun scop și pe lângă faptul că de abia înțelegeai de la școală, când cineva îți explica prin viu-grai, acum ești într-o ceață totală, mai ales că trebuie să-ți ții laptopul invers pentru că profesorul nu realizează că ține camera invers.
Iar acum cheia acestui puzzle încurcat (îmi cer scuze) este curcubeul. Cine este curcubeul? Răspunsul meu este Laruxa. Deși aceste workshop-uri erau ținute tot pe Zoom, parcă am înțeles mai multe decât din orele școlii on-line.
Nu mă înțelegeți greșit, nu spun că orele de la școală nu au avut vreun scop anume, așa cum înainte de ploaia răcoroasă, era o caniculă amețitoare. Vreau să spun că luând parte și la cursurile școlii Laruxa, a făcut toată experiența ploii torențiale mai frumoasă, așa cum aproape după aproape toate aversele de vară știi că urmează un curcubeu.
Din cursurile lor foarte relaxate în care am discutat și am examinat diverse lucruri și situații, am învățat mai multe despre mine. Din cursul de diversitate am învățat că totul are nuanțe de alb, negru și gri, nu e întotdeauna numai alb sau numai negru. Din cursul despre Natură am conștientizat că deși Planeta noastră este foarte mare, iar eu sunt foarte mică, impactul acțiunilor mele este imens. Din cursul despre Prietenie am învățat că dacă ne cunoaștem pe noi înșine, cunoaștem întreg Universul și nu în ultimul rând, din cursul de Scriere Creativă am învățat să am încredere în propriul meu stil de a scrie și de a face comparații ca cea de mai sus. (sper că ești mândră de mine, Rux)
Dar asta nu e tot. Asta am înțeles eu din aceste cursuri. Dar așa cum te uiți la un curcubeu și te poți gândi la creioane colorate, la filmul acela super tare cu zânele Barbie sau la steagul Pride, așa sunt și cursurile Laruxa. Nu ți se dă o informație și după ți se spune că așa este până la adânci bătrâneți. Discuți, vii cu argumente, asculți contraargumentele celorlalți și la sfârșit tu tragi concluzii, pentru tine.
Așadar, Sea for Yourself!
Elena Boca, 17 ani
Imi place!